imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Steve Jobs nu s-a gândit niciodată că App Store va fi următoarea mare senzație


Anul acesta, App Store și-a sărbătorit cea de-a 10-a aniversare și rămâne general cunoscută ca aplicația ce a reușit să ofere o direcție pentru piața spartphone-urilor. Cu această ocazie, The Wall Street Journal a publicat un interviu cu Steve Jobs, din 2008, din care utilizatorii pot trage concluzia că Apple nu avea nici cea mai mică idee despre succesul pe care acest proiect urma să-l înregistreze.

În prezent ni se pare destul de natural faptul că avem acces la milioane de aplicații ce ne pot influența experiența de zi cu zi, când vine vorba de iOS sau alte platforme mobile. Însă lucrurile nu au stat așa dintotdeauna. Pe primul iPhone, utilizatorii puteau rula doar aplicații web, iar App Store a debutat un an mai târziu, în 2008.

Așa cum a reieșit din seria noastră de articole de anul trecut, care a abordat tema istoriei iPhone-ului, Steve Jobs nu a fost niciodată cu adevărat sigur de succesul pe care urma să-l înregistreze, așa cum a fost interpretat de media și de utilizatori. S-au dus dispute încinse la vârful leadership-ului companiei Apple dacă să se accepte și aplicații terțe sau doar cele proprii.

Acele zile, și chiar acele câteva aplicații preinstalate de pe iPhone au devenit subiecte de pionierat. Apoi, un an mai târziu, când Apple a lansat App Store, a pornit un proces ce nu doar că a jucat un rol extraordinar în ascensiunea financiară a companiei, dar a pus în același timp la dispoziție o platformă pentru milioane de dezvoltatori.

Platforma a fost cu adevărat o inovație: în 30 de zile, App Store a ajuns la 30% din numărul de descărcări pe care îl înregistra iTunes în aceeași perioadă. După spusele lui Steve Jobs, nu i-a trecut niciodată prin minte că App Store se va umple de produse digitale din ce în ce mai bune încă de la început:

Nu m-aș încrede în niciuna dintre predicțiile noastre pentru că realitatea le-a depășit într-o măsură atât de mare, încât am fost reduși la simplul rol de spectatori care privesc uimiți, exact ca dumneavoastră, acest fenomen fantastic, și facem tot posibilul să-i ajutăm pe dezvoltatori să-și finalizeze aplicațiile și să le pună în magazinul virtual.

În perioada de început, App Store a îndurat o mulțime de critici severe în privința prețurilor cerute pe aplicații. Cu toate astea, potrivit lui Jobs, aceasta nu era altceva decât manifestarea competiției. „Cine știa care e prețul corect pentru aceste produse digitale?” În consecință, Apple nu a făcut recomandări de prețuri dezvoltatorilor. „Opinia noastră nu e nicidecum mai bună decât a voastră, pentru că toată afacerea asta se desfășoară pe un domeniu cu totul nou.” Apoi a făcut următoarea afirmație:

Cine știe? Poate că la un anumit moment în viitor va fi o piață de un miliard de dolari. Acest lucru nu se întâmplă foarte des. Să se deschidă o piață cu totul nouă care să valoreze un miliard de dolari. 360 de milioane în primele 30 de zile, nu am văzut în viața mea ceva asemănător în domeniul software.

Jobs a afirmat de asemenea că nu se așteaptă ca App Store să aducă vreodată profit, el s-a raportat la această noutate ca la un element ce va mări valoarea iPhone-ului. Ei bine, chiar așa au stat lucrurile; fenomenul e viral și în ziua de azi, de vreme ce iPhone-ul este principala platformă pentru dezvoltatori, datorită posibilităților fantastice, dar și datorită profitului uriaș. În zilele noastre, aproape fiecare companie ce creează smartphone-uri high-end încearcă să concureze cu dispozitivele Apple. Cu toate astea, pentru utilzatori, primul și cel mai însemnat factor, atunci când cumpără un dispozitiv nou, rămâne tot sistemul de operare.

Sursa: MacRumors

MBA order now
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

“Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile.