imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Niciun Snapdragon nu poate depăși procesorul Apple


Trebuie să fie destul de dificil pentru producătorii de telefoane mobile care-și propun să depășească iPhone-ul în ceea ce privește performanța. Hai să vedem primele rezultate obținute de noul Snapdragon 855.

După cum merge vorba, cele mai mari avantaje competitive ale companiei Apple se datorează faptului că elementele de software și cele de hardware lucrează unitar. Acesta e și motivul pentru care, de exemplu, iPhone-urile au nevoie de mai puțină memorie RAM pentru a atinge aceeași performanță, comparativ cu alți producători. Ca să nu mai amintim de faptul că propriul procesor „A” depășește în mare parte competitorii.

Se pare că nici de data asta lucrurile nu vor sta diferit. Au apărut primele scurgeri de informații despre testele benchmark ale telefoanelor echipate cu noul procesor Qualcomm, Snapdragon 855. Se pare că nici anul acesta iPhone-ul nu va fi depășit. Aparent, chip-ul Snapdragon 855 va fi montat pe noul flagship de la Samsung, Galaxy S10. Acesta își va face debutul public pe data de 20 februarie.

Rezultate Snapdragon 855

Snapdragon 855 vs A12

Grație platformei Slashleaks, putem vedea rezultatele obținute de acest dispozitiv pe Geekbench 4. Cea mai semnificativă diferență poate fi observată la scorul single-core. Procesorul Apple A12 a reușit să însumeze 4801 de puncte, în timp ce Snapdragon 855 a adunat doar 3413. La testul multi-core, competiția a fost ceva mai echilibrată. Samsung a obținut un punctaj de 10256. iPhone XS a avut un mic avans, înregistrând 11479 puncte.

rezultatele bnchmark obținute de iPhone XS

Trebuie notat însă că în ce privește utilizarea cotidiană, rezultatele nu indică un dezavantaj serios pentru telefoanele cu Snapdragon 855. Ambele procesoare sunt extrem de rapide și probabil că utilizatorii nu vor simți nicio diferență. Cu toate astea, în ce privește durabilitatea, iPhone-ul pornește cu un avantaj ce se poate dovedi util pe viitor.

Sursa: MacRumors

Vezi oferta de produse iSTYLE!

iPhoneXR
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

“Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile.