imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Cât de departe am ajuns cu tehnologia?


În mod cert este vorba despre opinii și discuții interminabile cu privire la locul spre care se îndreaptă omenirea și tehnologia și cât de departe pot merge acestea.

Este posibil să te fi întrebat deja aceste lucruri destul de banale. Ultima oară când mi s-a întâmplat mie acest lucru mă bucuram de o porție de spaghete carbonara. În timp ce mâncam, mă gândeam de ce am nevoie dacă vreau să-mi fac această masa singur. Nu să o gătesc, ci să o creez pur și simplu din aproape… nimic.

Să spunem că am tot ce am nevoie ca să fac acest lucru: am cereale, animale, instrumentele de bază cu care să lucrez și tot ce se mai cere. Nu cred că va fi ușor. Ar fi o provocare imensă să pot crea spaghete comestibile. Să faci făină din cereale, să aduni ouăle, să cunoști cantitățile exacte de ingrediente, să frămânți coca și să o tai în formele dorite și așa mai departe. Ar trebui să mulg vaca, să pregătesc crema, să maturez brânza, să tai porcul pentru a face bacon. Să nu mai aducem în discuție că trebuie să fac rost de sare și piper…

Este o masă simplă, dar pe care cu siguranță nu voi mai fi în stare să o prepar. Gândurile mele s-au îndreptat rapid către o singură întrebare: DE CE? În afară de faptul că nu știu să fac toate aceste lucruri, nici nu mă reprezintă, ca mod de viață, să petrec săptămâni întregi pentru a prepara doar ingredientele. Dar să ne gândim mai bine… chiar și în cele mai vechi timpuri, oamenii nu acționau pe cont propriu. Erau împărțiți în fierari, morari, croitori și o grămadă de alte profesii, iar comerțul era cel care îi ajuta să facă afaceri cu toate aceste bunuri.

Încă de pe atunci a început să se facă o diferențiere între grupuri mici sau mari de oameni, iar fiecare persoană făcea ce știa mai bine și renunța la activitățile în care nu putea să fie remarcată. Acesta poate fi motivul principal aflat în spatele incapacității mele de a prepara spaghetele carbonara.

Această soluție include implicit și o altă afirmație: oamenii trebuie să fie specializați în diverse servicii și trebuie să aibă cunoștințe speciale care pot fi dobândite doar prin învățare, practică și timp investit. Trebuie ca oamenii să știe cum funcționează instrumentele specifice domeniului respectiv și cum să le folosească.

Așadar, aducem în discuție instrumentele, care vin și ele cu un anumit nivel de dificultate. Cu cât sunt mai complicate, cu atât poți face lucruri mai complexe și așa mai departe. Iar aceasta reprezintă baza dezvoltării tehnologice. Era mult mai ușor să tai lemne cu ajutorul unui topor din piatră, lemne pe care le poți folosi apoi să faci un foc mare unde să poți topi fierul și să forjezi un topor din fier pe cu care ar fi și mai ușor să tai lemne…

În timp ce fiecare maestru cunoaște întreg procesul, în fabrici oamenii știu doar câte un task din proces. Odată cu fabricile, muncitorii au avut mai puține lucruri de făcut, ei au fost nevoiți să învețe mai degrabă cum să facă mașinile să funcționeze corect. În tot acest timp, omenirea a avansat în tehnologia pe care a creat-o, iar aceasta a devenit nelipsită din viața de zi cu zi. Ce paradox!

Este un exemplu dur, dar care ilustrează foarte bine modul în care oamenii au evoluat: au știut cum să realizeze mașinile de țesut pentru ca o fabrică să funcționeze, dar nu au știut că firul provine de fapt din bumbac pur. Nu au văzut decât că acest bumbac intra pe acolo și apoi se transformă în țesătură. În cel mai bun caz, ei știau ce mașini fac acest lucru, dar au uitat demult cum să rezolve acest lucru folosindu-se doar de forța de muncă.

Un alt bun exemplu despre care am auzit la o conferință este: alege o sută de persoane la întâmplare – pot fi oameni obișnuiți sau câștigători ai Premiului Nobel – și încuie-i pe toți într-o cameră. Oferă-le toate materialele de care au nevoie să creeze un mecanism „simplu”, precum cel al unui ceas. Este ca și cum i-ai condamna la moarte, pentru că nimeni nu ar reuși să facă asta. Și asta pentru că, în principiu, cunoștințele de azi ale celor o sută de bărbați ar fi insuficiente pentru a crea ceasul. E nevoie de mai mulți specialiști din diverse domenii ale ceasornicăriei și chiar și așa ar fi nevoie de mult timp pentru a-l crea.

Am ajuns atât de aproape de vârful piramidei încât nu putem vedea ce se află sub acesta. În afară de câteva excepții, niciunul dintre noi nu poate construi un cuptor de topit, dar toți studenții au învățat la școala primară Teorema lui Pitagora pe de rost.

Pe lângă avantajele evidente, acest lucru ascunde și posibile pericole: situația omenirii în relație cu tehnologia este ca un turn înalt din jocul Jenga. Dacă scoți din piesele de la bază tot turnul o să cadă. Să ne gândim, spre exemplu, ce s-ar întâmpla dacă am rămâne fără curent electric timp de o lună. Mulți oameni internați în spitale ar muri, bursa s-ar prăbuși, la fel și economia. Străzile ar fi întunecate, computerele nu ar mai funcționa și așa mai departe. Și am vorbit doar despre lipsa unui singur lucru.

Dar unde este vârful „clădirii”? Niciun turn Jenga nu poate fi zgârie-nori. Conform unei versiuni optimiste nu există sfârșit, ne continuăm drumul pe care am început să mergem, iar când vom ajunge la capăt omenirea o să dispară. Dacă avem noroc, Elon Musk ne-ar putea transforma într-o rasă extraterestră înainte să ne distrugă încălzirea globală. Dar este posibil să fim doar creierul mașinăriei, așa cum era descris și în filmul Matrix. Acesta ar putea fi următoarea etapă a tehnologiei.

Oricum, pesimismul care mă reprezintă nu mă lasă să gândesc atât de pozitiv. Sunt multe obstacole de-a lungul drumului și după cum putem vedea o amărâta de piesă din bloc poate să dărâme tot blocul. Și dacă asta nu ar fi de ajuns, și rasa umană poate cauza probleme. Una dintre soluțiile paradoxului lui Fermi spune multe despre această problemă.
Spune că – luând în considerare faptul că universul este nesfârșit – există o șansă imensă să existe viață în afara Pământului, cu o tehnologie dezvoltată, doar că până acum nu au luat legătura cu noi, iar noi, la rândul nostru, nu avem nicio evidență că ei există.

Sunt multe teorii care rezolvă acest paradox. Una dintre ele este foarte interesantă pentru noi: argumentul apocalipsei. Ceea ce înseamnă că după un anumit nivel de dezvoltare, anumite specii trebuie să se anihileze. Dar nu înseamnă că se va întâmpla neapărat asta. Wikipedia scrie următoarele motive: război nuclear, război chimic sau boli contagioase neașteptate, catastrofe nanotehnologice, experimente fizice periculoase sau suprapopularea și crize ecologice.

Luând în considerare comportamentul nostru, niciunul dintre factorii de mai sus nu sunt de necrezut. Avem suficiente arme nucleare să facem în așa fel încât să dispărem cu toții de pe fața Pământului. Dar avem lipsuri majore în ceea ce privește tehnologia spațiului. Nu am putea nici măcar să construim o bază pe Lună, dar să ne mai așteptăm la colonizarea spațiului?

Vestea bună este că cei care cred în această teorie mai spun un lucru: dacă am putea trece cu vederea peste tendințele noastre de auto-distrugere și am folosi tehnologia într-un scop pozitiv, atunci omenirea ar avea șansa să reziste o grămadă de ani de acum încolo.

Nu m-aș supăra deloc. – M-am gândit eu în timp ce înghițeam ultima gură din spaghetele mele carbonara, înainte să mă întorc la muncă.

AW
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

“Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile.