imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube
Apple Pay

Apple Pay a fost lansat și în Cehia


Deși Apple Pay nu e disponibil în toate regiunile Europei de Est, zona înregistrează progrese. Sperăm ca Apple să facă ceva în privința sistemului de plată și la noi în țară…

Când am scris un articol despre faptul că, alături de Belgia, pe lista țărilor cu suport Apple Pay va fi inclusă și Kazakhstan, speram ca, mai devreme sau mai târziu, să avem astfel de știri și din zone mai apropiate, din Europa de Est.

Iată că a venit momentul. După cum a preconizat MacRumors în ianuarie, după Ucraina și Polonia, în prezent acestui grup s-a alăturat și Cehia. În plus, se pare că Slovacia urmează să se alăture curând aceleiași liste.

Prin această extindere, Apple Pay – care a fost lansat în 2014 – e disponibil în prezent în următoarele țări: Marea Britanie, Canada, Australia, China, Singapore, Elveția, Japonia, Spania, Italia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Rusia, Noua Zeelandă, Brazilia, Polonia, Irlanda, Ucraina, Germania, Belgia, Kazakhstan, iar de acum înainte, Arabia Saudită și Cehia.

Apple Pay în Cehia

În Cehia, serviciul funcționează pentru 6 dintre cele mai mari bănci: Česká spořitelna, MONETA Money Bank, Air Bank, J&T Banka, Komerční Banka și mBank. Însă au aplicat și alte instituții, cum ar fi, de exemplu, ČSOB Bank. În plus, pe listă se mai găsesc serviciul de plată Twisto și serviciul de caterig Ticket Restaurant Edenred.

Potrivit IPSOS, Apple Pay era așteptat în primul rând de cei din categoria de vârstă 18-26 de ani. 53% dintre aceștia erau entuziasmați de serviciu chiar înainte de lansarea acestuia. Însă de exemplu, trebuie să ținem cont și de faptul că 40% dintre clienții  Mobile Bank sunt posesori de iPhone. Așadar, în cele din urmă, numărul persoanelor entuziasmate de acest serviciu ar putea fi și mai mare. Iată însă un ultim detaliu interesant. În Cehia, utilizatorii de Android pot face plăți cu telefoanele mobile de mai bine de un an.

Oricum, noi așteptăm cu nerăbdare ca metoda de plată Apple să fie disponibilă și la noi în țară. Având în vedere că în ultima vreme serviciul a sosit în mai multe țări din regiune, speranțele noastre par destul de realiste.

Sursa: idnes.cz

Vezi oferta de produse iSTYLE!

awnike
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

“Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile.