imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Această postare nu a fost actualizată de mai mult de un an. Conținutul poate fi depășit.

Va primi iPhone 8 un iOS 11 separat?


Numele lui Guilherme Rambo începe să devină, pentru cititorii noștri cel puțin, sinonim cu spoilerele privind soft-ul oficial Apple. Își mai amintește cineva ce s-a întâmplat acum aproximativ trei săptămâni? Același lucru se întâmplă și acum: dezvoltatorul entuziast a descoperit două video-uri interesante în iOS 11 beta. Va fi iOS 11 diferit pe iPhone 8?

După spusele lui Rambo, video-urile găsite de data această erau îngropate adânc undeva în soft-ul iOS 11. Este vorba despre același dezvoltator care a întors pe toate fețele soft-ul pentru HomePod și care a descoperit, în timpul disecției sale minuțioase, indicii de importanță diferită privind caracteristicile unui iPhone 8. Video-urile recent descoperite indică faptul că iOS 11 va arăta un pic diferit pe iPhone 8.

Aparent, în primul video, care are o durată de 13 secunde, nu se întâmplă nimic neobișnuit: apare ecranul de autentificare și apoi o interfață din iOS 11 pe care am mai văzut-o. Noutatea apare atunci când după o glisare la stânga apare un nou Control Center în locul camerei foto cu care eram obișnuiți.

Cel de-al doilea video este ceva mai interesant. Acum, dacă vrei să accesezi interfața App Switcher, trebuie să apeși de două ori pe butonul Home. Cu toate acestea, în video se poate observa că interfața App Switcher poate fi accesată printr-o glisare verticală de jos în sus la baza ecranului, metodă prin care până acum aveam acces la Control Center. Nu-ți face griji, poți oricând intra în Control Center, nu a dispărut, dacă ești atent, îl vei vedea ca aplicație separată în partea dreaptă a App Switcher.

Această soluție amintește de versiunea pentru iPad a iOS 11. Pe iPad, primul lucru pe care îl vezi, dacă glisezi de jos în sus pe ecranul Home, este ecranul Dock, iar apoi, poți ajunge în App Switcher cu încă o glisare, iar de acolo ai acces și la Control Center.

Două scenarii apar ca posibile după ce vezi acest video. Este posibil ca Apple să fi testat soluția pentru App Switcher și Control Center deja folosită pe iPad, pentru iPhone, în timpul dezvoltării iOS 11, iar apoi a decis să nu meargă mai departe cu această soluție. În acest caz, cele două video-uri au rămas în cod într-un mod absolut accidental.

Este totuși mai probabil ca video-urilor să nu fi fost lăsate în sistem în mod accidental, iar prezența lor să fie rezultatul unei decizii cât se poate de asumate a companiei. Din câte știm, iPhone 8 nu va avea un buton pentru Home, deci acțiuni ca dubla apăsare a butonului de Home pentru a intra în App Switcher va fi imposibilă. Pentru a evita un blocaj, Apple a căutat soluții noi și confortabile, și tocmai asta vedem în video-uri.

Acest lucru înseamnă că pe iPhone8 va funcționa un iOS puțin modificat, adaptat caracteristicilor telefonului. O veste excelentă dacă ne gândim că partea de hardware și cea de software vor funcționa în perfectă armonie împreună, unul dintre marile atuuri ale Apple…

sursa: Macrumors

Nu a mai rămas mult până la lansarea iPhone 8, dar până atunci poți citi cele mai noi știri despre dispozitiv în acest dosar. De asemenea, poți citi mai multe despre următoarea variantă iOS în acest dosar.

MBP13
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile.