cover

Steve Jobs i-a propus lui Kevin Lynch să se alăture echipei Apple în 2010

#Noutăți
2015. 12. 29.

În septembrie 2014 Tehnology Vice President-ul Apple, Kevin Lynch, a fost cel care a prezentat și demonstrat Apple Watch-ul pentru prima dată. Acesta s-a alăturat echipei Apple în 2013. Înainte de asta el a lucrat la Adobe ca Chief Tehnology Officer. Interesant este însă ceea ce a povestit acesta în timpul unui discurs ținut în fața studenților Chicago College of Engineering din cadrul University of Illinois. Este vorba deja despre istorie, acesta rememorând confruntarea pe care a avut-o cu Steve Jobs, atunci când încă lucra la Adobe, despre Flash și iOS. Interesantă este precizarea lui Lynch conform căreia în urma confruntării celor doi, Jobs i-a propus să se angajeze la Apple.

Am avut de înfruntat numeroase situații dificile. Una dintre acestea a fost atunci când am avut un dezacord cu Steve, acum câțiva ani, înainte de a mă angaja la Apple – nu a fost ușor și am câștigat dezbaterea, dar ceva surprinzător s-a întâmplat. Steve a ajuns să mă cunoască mai bineși m-a chemat să vin să lucrez cu el. Atunci nu am putut, dar el a lăsat o ușă deschisă. Apoi, a murit în mod tragic. M-am gândit mereu la discuția noastră așa că am fost foarte fericit atunci când m-am alăturat Apple, pentru care am și dat totul de atunci încoace.

Am făcut acest lucru cu o încredere oarbă, neștiind ce vom construi ci doar că voi lucra cu uimitoarea echipă de la Apple. În prima zi de lucru am aflat că misunea mea era să creez Apple Watch-ul și că aveam foarte multă muncă de făcut. De atunci am avut de înfruntat foarte multe provocări de inginerie sau de design.

Istoria lui Lynch cu Apple nu a început din păcate, așa cum menționa și el în discurs, sub cele mai bune auspicii. Pe când lucra la Adobe a comentat decizia Apple de a nu oferi suport în iOS pentru Flash, ajungând până la o parodie a cunoscutei emisiuni Mythbusters în care Lynch distruge câteva iPhone-uri în încercarea de a integra Flash-ul în iPhone.

Cum spuneam și mai sus, de când s-a alăturat echipei de la Apple, Lynch a făcut numeroase demonstrații și prezentări de produse în cadrul keynote-urilor Apple.

sursa: 9to5 Mac