apple-campus-august-cover

Stadiul lucrărilor la Apple Campus 2 în luna august

#Noutăți
2016. 08. 08.

La începutul fiecărei luni putem vedea evoluția lucrărilor la viitorul Apple Campus 2 surprinse prin lentila dronelor lui Matthew Roberts și Duncan Sinfield. Aceștia își lansează dronele pentru a ne oferi filmări la cea mai bună rezoluție ale “navetei spațiale”.

Probabil vara este resimțită și de ei, în această lună materialele video sosind mai târziu. De altfel, Sinfield încă nici nu l-a publicat, este adevărat e a postat un material pe 21 iulie pe care-l vom insera mai jos în articol.

Progresul lucrărilor este vizibil. Iată câteva dintre cele mai importante modificări. Se poate observa că imensa piramida de pământ a început să scadă ca urmare a începerii lucrărilor de amenajare a peisajului. Noi structuri metalice sunt ridicate de macarale. În mijlocul clădirii circulare au început să se contureze o grădină și un iaz. Centrul de fitness de aproximativ 10000 metrii pătrați înregistrează de asemenea progrese importante, terenuri de baschet și de tenis fiind construite în fața clădirii. Putem vedea blocuri de spumă izolatoare instalate peste tunelurile de acces la parcari care la rândul lor sunt acoperite cu pământ. Panourile solare sunt deja instalate peste spațiile de parcare (întregul complex Apple Campus 2 va fi alimentat în întregime de energie din surse regenerabile). Conform planurilor, garajele vor oferi un spațiu de aproape 200000 metri pătrați. Punctul de acces și securitate în Campus începe să capete formă. Centrul de cercetare și dezvoltare, care este o clădire complet separată, arată pe jumătate terminat. Sunt mai multe clădiri auxiliare în apropiere, care vor fi folosite ca spații de birouri și pentru cercetare. Clădirea de pe Nord-Tantau și parcarea pentru vizitatori sunt vizibile. Au început lucrările la clădirea de întreținere care va avea 250 metrii pătrați. Noi panouri solare sunt pregătite pentru a fi plasate la locul lor, aflându-se la fața locului și mai multe macarale decât înainte.

Lucrările ar trebui finalizate iar campusul să fie dat în folosință la începutul anului viitor.

sursa: 9to5Mac, iDownloadBlog