iPhone-ambulance-cover

Siri a ajutat o femeie să salveze viața bebelușului său

#Noutăți
2016. 06. 09.

Siri, asistentul personal virtual de la Apple, a ajuns din nou subiect de știre după ce a chemat ambulanța și a ajutat o femeie să salveze viața bebelușului său.
Stacey Gleeson din Australia a observat pe monitor că fetița sa, în vârstă de un an, nu mai putea respira, moment în care și-a luat iPhone-ul și a fugit spre camera bebelușului. În timp ce aprindea lumina, femeia a scăpat telefonul pe jos și ulterior a țipat înspre receptor, la Siri, să sune la ambulanță.

Stacey le-a spus celor de la BBC că, în opinia sa, Siri i-a salvat viața fetiței sale. După ce i-a spus asistentului virtual de la Apple să cheme de urgență ambulanța (“Hey Siri, cheamă ambulanța”), a început să o resusciteze pe Giana, fetița sa.

siri-emergency-call

Giana suferea de o infecție în piept și de bronșită, dar atunci când ambulanța a ajuns acasă, aceasta respira. Doctorii i-au spus mamei că cea mică este bine, dar că orice secundă a fost vitală în momentele în care Giana nu putea respira.

Deși întâmplarea a avut loc în martie, povestea a devenit virală după ce Stacey i-a contactat pe cei de la Apple pentru a le mulțumi.

Chiar dacă pare o dulcegărie, vreau să vă mulțumesc. Am telefonul doar de la începutul anului. M-am mai jucat cu Siri, era distractiv. Acum o țin pornită tot timpul și nu o voi mai închide vreodată

a spus femeia.

Faptul că m-a scutit de gestul de a suna la urgențe a fost o mană cerească

a adăugat Stacey pentru BBC.

Anul trecut, un adolescent a mulțumit companiei Apple că i-a salvat viața după ce a observat cu ajutorul Apple Watch că ritmul său cardiac era anormal, lucru ce l-a îndemnat să se ducă la spital și să ceară ajutor.

Apple a aplicat și pentru un brevet al “modului de panică” pe iPhone, care permite proprietarului telefonului să îl folosească atunci când este în pericol sau când se simte amenințat.

sursa: Mashable, BBC, 9To5Mac