Withings Activité Pop

2015. 07. 13.

Cele mai importante caracteristici: durata bateriei 8 luni, rezistent la apă, conectivitate Bluetooth 4.0, alarmă cu vibrație, monitorizare de somn și activitate
Producător: Withings

Ce este Withings Activité Pop?

Accesoriile tehnologizate au devenit în sfârșit ceva comun. Din acest motiv au apărut și noi standarde și, ca rezultat, a început să se acorde o mai mare importanță designului acestor produse. Din fericire, compania franceză Withings s-a înscris în acest curent și a produs după modelul high-end al ceasului care vă monitorizează activitatea și acest model, Withings Activité Pop, la fel de stilat, dar mai ieftin.

Mai mult genul de ceas Swatch decât o copie Rolex, Pop-ul nu are elementele „de lux” ale fratelui mai mare, dar păstrează totuși același nivel de monitorizare. Rezultatul? Withings Activité Pop este unul dintre cele mai frumos desenate şi atrăgătoare ceasuri tehnologizate.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews

Withings Activité Pop – Design și Funcționalitate

Cele mai bune cuvinte pentru descrierea Activité Pop sunt eleganță și rafinament. Construit în jurul conceptului unui ceas clasic, acesta este un dispozitiv care îmbină designul tradițional cu funcționalitățile moderne. Asemenea fratelui său, are un mic cadran adițional. Acesta arată, pe o scală de la 0 la 100%, progresul unui obiectiv predefinit, cum ar fi numărul de pași.

Chiar dacă Pop-ul a renunțat la câteva din elementele de design ale Activité-ului – nu are curea de piele, nu este făcut din oțel inoxidabil sau cristal de safir – tot are un look aparte. Corpul din metal albit și cureaua din cauciuc îi dau ceasului un aspect care se pretează oricărui utilizator în viața de zi cu zi.

Prin acest finisaj tradițional se evită asocierea, neplăcută de altfel, cu ceasurile inteligente care au un design mai strident. Aici avem un design care te poate însoți toată ziua, de la întâlnirile de dimineață până la petrecerile târzii din noapte, trecând și prin sesiunea de la sală din timpul prânzului. Având un ecran cu diametru de 33mm, el este unul din primele dispozitive de monitorizare a activității care este accesibil ambelor sexe.

Pentru cei preocupați de stil, ceasul este disponibil în trei culori – negru, albastru închis și bej. În plus, cei cu gusturi mai extravagante vor găsi la Withings și o selecție de curele în nuanțe variate. În cazul în care nu găsiţi ce v-aţi dori, cureaua cu lățime de 18mm este destul de standard, ceea ce înseamnă că vă puteţi alege orice altă variantă de la alți producători.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews

Lăsând deoparte designul, Pop-ul și Activité-ul original sunt asemanatoare, dar nu la fel – de exemplu, pachetul de senzori de pe Pop este identic cu cel de pe Activité, dar partea mecanică este alta. Mecanica elvețiană de pe Activité a fost înlocuită pe Pop cu o versiune mai ieftină produsă în China. În afară de problema prestigiului, nu este nici o diferență. Precizia indicării orei este foarte exactă, iar sincronizarea orei la fiecare conectare cu telefonul inteligent contribuie la siguranța acesteia.

Așa cum v-ați aștepta de la un dispozitiv de monitorizare a activității, Pop-ul vă oferă accesul normal la datele măsurate. De la mers și alergare până la caloriile arse și monitorizarea somnului, ceasul de la Withings păstrează toate datele. De asemenea, a fost promisă și monitorizarea înotului în versiuni viitoare ale software-ului, dar încă nu s-a ajuns până acolo.

Date fiind mecanismele necesare pentru monitorizarea utilizatorului și conectivitatea Bluetooth 4.0, corpul Pop-ului este ușor mai gros decât cel al ceasurilor tradiționale. Asta nu-l transformă într-un dispozitiv urât din punct de vedere estetic, adică nu seamănă deloc cu modelele Moto 360 sau LG G Watch R, ci este de departe cel mai frumos dispozitiv de purtat dintre cele văzute până acum şi se așează plăcut și confortabil pe încheietura mânii dumneavoastră.

Durata de viață a bateriei este un alt punct forte al Pop-ului în fața concurenței. Withings anunță că Pop-ul poate funcționa opt luni cu aceeași baterie. Nu sunt necesare reîncărcări, încărcătoare speciale, nimic din lucrurile sâcâitoare care vin de obicei împreună cu celelalte ceasuri inteligente.

Chiar dacă nu putem garanta pentru cele opt luni de utilizare, putem confirma că, după o lună de utilizare a Pop-ului, acesta nu prezintă semne de oboseală – o experiență îmbucurătoare în comparație cu ceea ce există pe piață la ora actuală.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews
Withings Activité Pop – Configurarea și aplicația Healthmate

Toate datele colectate nu au nici o valoare fără o aplicație care să ți le prezinte într-un mod clar și accesibil. Din fericire, Activité Pop este însoțit de aplicația Withings Healthmate, nu neapărat cea mai detaliată sau avansată aplicație, dar o opțiune foarte bună care evidențiază foarte clar numărul de pași sau intensitatea mersului/alergării printr-o serie de grafice în diferite coduri de culori, dar care, din păcate, nu oferă posibilitatea de a intra în mai multe detalii.

Aplicația Healthmate se axează pe prezentarea datelor mai mult decât pe analiza lor. Va sumariza corespunzător activitățile zilnice, dar nu vă va oferi indicații despre micile modificări pe care trebuie să le faceți pentru a vă atinge ţelurile. Dacă rămâneți în urmă cu obiectivele zilnice, veţi primi notificări să continuaţi.

Acestea pot fi intenții bune, dar devin ușor repetitive. Cu cât devin mai repetitive, cu atât li se diminuează influența. Voința și insistența sunt indispensabile.

Withings Activite Pop and Healthmate app
sursa: Trusted Reviews

O problemă foarte serioasă pe care am întâmpinat-o în această aplicație sunt timeout-urile. Dacă nu ai sincronizat câteva zile, blocări ale ecranului pot întrerupe sincronizări mai lungi. Dacă se întâmplă asta, se pot pierde date pe care nu mai ai cum să le recuperezi. Deși nu se întâmplă foarte des, acestei probleme trebuie să i se acorde maximă atenție.

Sincronizarea în fundal nu numai că ar rezolva această problemă, dar ar și îmbunătăți rutina utilizării zilnice a dispozitivului.

De curând, Whitings a rezolvat restricția utilizării ceasurilor doar cu dispozitivele ce au instalat iOS-ul, acum funcționând și cu dispozitivele Android. Telefoanele Windows mai au de așteptat, dar cele două platforme importante iOS și Android ne oferă acum condiții de utilizare comparabile.

Din păcate, aplicația Healthmate este în largul ei doar atunci când se leagă cu alte produse Withings. Conectează un cântar inteligent sau un dispozitiv pentru măsurarea tensiunii și ai imediat imaginea de ansamblu a stării tale de sănătate. Totuși, Withings nu ar trebui să se aștepte să cumperi toate produsele lor pentru a avea detalii suficiente în aplicație.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews
Withings Activité Pop – Performanţă și Monitorizare

La Activité Pop nu avem de-a face cu un caz de formă fără substanță. Da, este cel mai arătos dispozitiv de monitorizare a activității de până acum, dar el vine și cu unele dintre cele mai precise, unitare și detaliate colecţii de date din piață.

Acestea fiind spuse, ca și în cazul prea multor produse ale concurenței, datele colectate și înregistrate de dispozitiv sunt restrânse doar la cele despre mers, jogging și alergare. Da, Withings a promis și monitorizarea înotului cât mai curând, dar încă nu a fost implementată.

Chiar dacă am purtat ceasul pe parcursul unei curse pe bicicletă de 50 de km, aceasta nu a contribuit prea mult la îndeplinirea obiectivului zilnic de activitate. Pe de altă parte, întrucât este un dispozitiv de purtat la încheietura mâinii, pot apărea și înregistrări de date eronate. De exemplu, gesturile ample ale mâinii sau bătutul din palme pot fi luate în calculul numărului de paşi.

Alte metode sigure de a altera rezultatele măsurătorilor sunt căratul cumpărăturilor sau mersul cu mâinile în buzunare, însă nu am întâlnit deocamdată vreun dispozitiv de monitorizat activitatea care să nu întâmpine aceleași probleme.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews

Sărind peste aceste neplăceri, Pop-ul este unul dintre cele mai precise dispozitive testate. Acolo unde Misfit Shine a fost prea generos sau Huawei TalkBand B1 prea „zgârcit”, Pop-ul a fost precis.

Punctul forte al Activité Pop-ului este tranziția între activități, insesizabilă pentru utilizator. Da, multe dintre produsele similare care pot monitoriza atât somnul, cât şi alergarea suferă în această direcție: trebuie să li se seteze manual momentul intrării în modul „somn”.

Din fericire, Pop-ul nu are această problemă. Spre deosebire de Jawbone UP 24 – un alt dispozitiv de monitorizare a activității – produsul Withings recunoaște singur intrarea în starea de somn, de exemplu. Nu este nevoie să apeși nici un buton sau să pornești o alarmă a vreunei aplicații.

În timp ce asta înseamnă că micile sieste „vinovate” nu mai sunt un secret, în același timp asigură o mai bună imagine a întregii activități zilnice ori a lipsei de activitate. De asemenea, dacă vă scoateți ceasul pentru a face un duș, aceasta nu vă va influența datele despre somn – dispozitivul este destul de inteligent să facă diferența între somn și lipsa de activitate.

Pentru a te trezi, dispozitivul are o alarmă cu vibrații inclusă. Deşi aceasta ar putea fi mai puternică și o selecţie de tonuri ar fi binevenită, chiar și așa își face bine treaba în cele mai multe dintre cazuri.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews
Ar trebui să-mi cumpăr Withings Activité Pop?

Un răspuns direct ar fi: da. Este unul dintre favoritele noastre de până acum. Nu face caz de funcționalitățile sale inteligente, dar ăsta este și farmecul lui.
Acest ceas poate fi purtat de oricine. Suficient de stilat pentru un interviu și destul de lejer pentru monitorizarea unei sesiuni la sala de forță, el este o alegere fericită într-o industrie cu extreme inestetice. Spre deosebire de majoritatea dispozitivelor similare, Pop-ul nu are un aspect extrem de sportiv.

Dacă ești în căutarea unui dispozitiv stilat de monitorizare a activității, Pop e greu de ignorat. Da, poate că nu este la fel de elegant ca fratele mai mare, dar nici prețul nu este același. Dacă Activité-ul este un Tag Heuer sau un Rolex, Pop-ul este Swatch-ul şic, pentru toate vârstele.

Withings Activite Pop
sursa: Trusted Reviews

Dacă ești în căutarea unui ceas inteligent în adevăratul sens al cuvântului, cu alerte pe mail și posibilitatea de a avea convorbiri telefonice, mai bine te orientezi către un Apple Watch sau un dispozitiv Android Wear.

Cel mai important până la urmă este că Pop-ul reușește să facă ceea ce concurența nu reușește – se integrează perfect în orice moment al vieții de zi cu zi.

Verdict

Un ceas mai inteligent decât majoritatea ceasurilor inteligente, Activité Pop este monitorul de activitate perfect pentru cei care caută echilibrul între funcționalități și design.

Produsul îl poți achiziționa din magazinul online iStyle.

sursa: Trusted Reviews