appleCampus2_cover

Progresul Apple Campus 2 în luna mai

#Noutăți
2016. 05. 04.

Așa cum ne-am obișnuit, iată că au apărut clipurile filmate cu drona care urmăresc evoluția construcției Apple Campus 2.

Noile imagini dezvăluie progresele rapide realizate pentru finalizarea clădirilor principale și a celor auxiliare, precum și cele înregistrate în construirea centrului de fitness. Fațada clădirii de aproape 10.000 metri pătrați este aproape terminată, astfel că ne putem da seama că această construcție este pregătită să-i primească pe angajații Apple care vor veni aici pentru a-și îngriji sănătatea și a-și păstra condiția fizică.

Și lucrările la clădirea principală au avansat. O mare parte a panourilor de sticlă au fost amplasate deja, iar parasolarele de protecție au fost parțial instalate. De asemenea, au fost montate și aproximativ 20% din panourile solare care vor acoperi clădirea principală.

Sunt aproape finalizate și garajele ce vor adăposti mașinile angajaților și centrul de conferințe subteran. Lucrările la centrul de cercetare avansează rapid și ele.

Au început și pregătirile pentru plantarea zonelor verzi, care, conform proiectului inițial, vor ocupa aproximativ 80% din întreaga suprafață a campusului.

„Muntele” realizat din pământul rezultat ca urmare a excavațiilor pentru fundațiile clădirilor este deja mai înalt decât clădirea principală.

Ca și luna trecută, avem două filmări: una realizată de Matthew Roberts, iar cealaltă de Duncan Sinfield. În spotul realizat de Matthew Roberts se pot observa multe tunele care traversează campusul.

Conform informațiilor oficiale, construcția campusului ar trebui finalizată până la sfârșitul acestui an, urmând ca angajații să se poată muta în noul sediu la începutul anului viitor. Pornind de la progresul remarcat în cele doua clipuri, dar și de la faptul că se poate observa o activitate intensă, pe şantier fiind prezente șapte macarale, camioane și echipe de muncitori, este rezonabil să presupunem că lucrările se vor finaliza conform planului. Oricum, vă vom prezenta lunar filmările care monitorizează progresul la Apple Campus 2.