imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Programul oficial pentru iPhone 7 în cazul problemelor „No Service”


Unele smartphone-uri iPhone 7 cumpărate din anumite țări s-ar putea să aibă o problemă cauzată de o componentă defectă. Dispozitivul va afișa mesajul “No Service” chiar dacă există o rețea conectată. Apple oferă acum un program oficial de reparații pentru remedierea acestei probleme.

 Compania a emis un comunicat oficial susținând că iPhone 7 nu poate uneori să identifice rețeaua chiar dacă aceasta este disponibilă. Problema este cauzată de o componentă defectă care va fi reparată de Apple într-un program special. Înainte să oferim mai multe detalii despre program este important să subliniem că:

Toate dispozitivele iPhone 7 care au fost cumpărate dintr-o sursă oficială din România nu vor fi cu siguranță afectate de această problemă.

Modelele afectate au fost fabricate între septembrie 2016 și februarie 2018 și au fost distribuite doar în China, Hong Kong, Macao, SUA și Japonia. Astfel că, oficial, aceste dispozitive nu au fost vândute în România. Dacă, în schimb, ai achiziționat dispozitivul în una dintre țările enumerate mai sus, sau dintr-o sursă neoficială – lucru deloc recomandabil – atunci partenerii oficiali ai Apple ca iSTYLE se vor ocupa de reparații în urma unei evaluări.

Doar dacă Apple îți aprobă cererea. Declarația oficială afirmă de asemenea că Apple ar putea limita reparațiile doar la țările în care dispozitivul a fost cumpărat. Astfel, clienții care nu au fost prudenți și au importat dispozitivele ar putea avea dificultăți.

Poți verifica dacă ești eligibil pentru acest program de reparații aruncând o privire pe numărul modelului inscripționat pe spatele dispozitivului tău. Dacă acolo este scris A1660, A1779 sau A1780 ești eligibil în condițiile în care dispozitivul a fost cumpărat pentru prima dată în urmă cu cel mult doi ani. Dacă Apple nu te contactează până la finalul lunii martie, ar trebui să îi contactezi tu pe ei. Oferta nu este valabilă în cazul în care reparațiile sunt efectuate de un service neoficial.

Trebuie, de asemenea, să semnalăm o altă problemă importantă. Unii utilizatori ai iPhone X s-ar putea confrunta cu o întârziere a afișării apelurilor atunci când cineva încearcă să îi contacteze. Telefonul sună, însă ei nu sunt capabili să răspundă sau să respingă apelul până când telefonul nu este deblocat, ceea ce poate cauza întârzieri destul de mari. Cei de la Apple au declarat că vor investiga și aceste probleme.

S-ar putea să nu fie vorba de o problemă la nivel global. Nici noi, nici alte site-uri de știri nu am putut reproduce eroarea. S-ar putea ca aceasta să afecteze doar anumite serii. Vom actualiza acest articol atunci când vom dispune de informații sigure.

AWS3
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!