imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Oamenii stau deja la coadă pentru noul iPhone


Dacă credeți că veți fi printre primii care vor putea obține noul iPhone dacă vă așezați acum la coadă la cel mai apropiat Apple Store, sunteți foarte optimiști: unii oameni s-au așezat deja de câteva zile în fața magazinelor. Neplăcut, nu?

Fotografiile cu persoane care stau la coadă zile în șir în așteptarea lansării unui nou iPhone au fost comentate de ani de zile în tot felul de feluri. S-a spus că reprezintă chintesența consumerismului, a inventivității și a stării generale a secolului. Este greu să ghicim de ce procedează așa acești oameni, dar ne putem gândi la câteva motive.

Primul motiv și cel mai evident este că mulți oameni consideră iPhone-ul drept simbol al statutului social. Un alt motiv plauzibil este într-o oarecare măsură legat de primul. Există oameni care, pe lângă faptul că doresc să-și afișeze un anumit statut au și mulți bani. Ei vor plăti o persoană pentru a sta la coadă în locul lor. Mai există și o categorie a bloggerilor și vloggerilor care vor să fie printre primii care postează unboxing-ul și review-ul noului iPhone.

Deși este greu de judecat doar pe baza unei fotografii, se pare că persoanele care se află deja în fața acestui Apple Store din Sydney aparțin celor trei categorii menționate mai sus.

Cert este că în seara asta Apple va introduce cel mai așteptat iPhone din toate timpurile. Asta nu înseamnă că va fi deja în stoc în toate magazinele și că este suficient să stai la coadă pentru a-ți putea procura unul. Dimpotrivă! Se pare că modelele fără ecran OLED vor fi disponibile la cel puțin 10 zile după lansarea oficială (și chiar și atunci doar pentru comenzile online), în timp ce modelul de top va fi disponibil publicului larg doar mai târziu.

Judecând pe baza acestor informații, cei din imagine vor trebui să ia în calcul cel puțin 10 zile de camping.

sursa: 9to5mac

iPhone X
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!