imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

O privire aruncată în laboratorul secret unde a fost realizat Apple Watch


Cei de la revista Men’s Health au reușit să se strecoare în laboratorul unde doctorii, asistentele și oamenii de știință au conlucrat pentru a face un Apple Watch perfect. Detalii fascinante au ieșit la iveală din unitatea secretă Apple.

Este întotdeauna interesant să arunci o privire într-un loc care este în mod cert o zonă interzisă. Mai ales când totul are legătură cu Apple. O companie care a investit foarte mulți bani, iar resursele umane sunt extrem de implicate. Un moment similar a fost acela când câțiva jurnaliști au fost lăsați să intre în Input Design Laboratory, unde erau create prototipurile noii tastaturi, a mouse-ului și a trackpadului, sau când s-au transmis imagini din zona de lucru a lui Jonathan Ive.

Datorită revistei Men’s Health, acum putem să aruncăm o privire la amănuntele legate de dezvoltarea Apple Watch.

Într-o dimineață recentă, în jur de 40 de angajați se antrenau din greu la diverse mașinării – aparatul de vâslit, bandă de alergat, dispozitive care folosesc cabluri – în timp ce 13 fiziologi sportivi împreună cu 29 de asistente și medici monitorizau toate informațiile. Cei mai mulți dintre oamenii care făceau exercițiile erau legați la un dispozitiv care măsoară consumul de oxigen și dioxidul de carbon produs și la un electrocardiograf, în timp ce purtau un echipament cu mască în valoare de 40 000 de dolari, care analizează arderea caloriilor, consumul de oxigen și valoarea maximă a oxigenului pe care un individ îl consumă în timpul unor exerciții intense.

Există trei camere diferite în laborator, unde temperatura poate fi ajustată. Sunt denumite: „Higher, Faster și Stronger”. Scopul lor este să simuleze temperaturile extreme ale aerului. Jay Blahnik, responsabil de departamentul de fitness pentru Apple, a spus că au fost peste 33 000 de antrenamente, adică 66 000 de ore de muncă asiduă din partea a 10 000 de participanți.

„Laboratorul nostru a strâns mai multe date despre activitatea fizică și exercițiile respective decât orice alt studiu din istorie referitor la performanțele umane,” a spus Jay Blahnik, directorul Apple pe departamentul de fitness și tehnologia sănătății, într-unul din rarele sale interviuri.

Interviul conține, de asemenea, informații interesante despre GPS-ul din Apple Watch Series 2 precum și faptul că acesta nu funcționează sub apă, astfel că ceasul inteligent adună informații doar atunci când utilizatorul ridică mâna la suprafața apei. Ce trebuie să mai știm este că scopul aplicației Breathe nu este bazat pe o legendă urbană creată de Apple ca o șmecherie de marketing. Ei au realizat o documentare serioasă pentru a-i demonstra utilitatea. Inspirațiile adânci regulate, cu o durată de câteva minute, s-au dovedit a fi folositoare în scăderea tensiunii arteriale și sunt strâns legate de schimbările benefice ale genelor, precum acelea care sunt legate de reducerea inflamației, care se pornesc și se opresc.

Pentru mai multe informații, citiți interviul integral din revista Men’s Health.

sursa: 9to5mac

iPhone 6 - 1899
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!