00_kuo_iphone8_cover

Kuo face noi profeții despre iPhone 8

#Noutăți
2016. 11. 24.

Nu e prima oară când se întâmplă. Încărcarea wireless a fost tema principală de această dată, dar el a vorbit și de apariția unei variante mai ieftine, low-end sau mid-range de iPhone 7S.

Încărcarea wireless este o funcționalitate clasică pe care Apple a neglijat-o până acum, cel puțin în cazul iPhone-ului, chiar ea a apărut la dispozitivele competitorilor deja de ani buni. Mulți sunt deranjați de asta. Însă nu trebuie să uităm: au fost multe tehnologii care au existat și înainte, dar și-au atins potențialul doar atunci când Apple a hotărât să le folosească. Sperăm că și încărcarea fără fir să se regăsească pe această listă cât de curând.

Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte mare, cel puțin conform analistului nostru favorit, taiwanezul Ming-Chi Kuo. Angajatul KGI Securities prevestește că iPhone 8 va veni cu încărcător similar celui pentru Apple Watch. Mai mult, Kuo crede că acesta va fi mai eficient comparativ cu versiunile precedente, unele dintre acestea având carcase de plastic. Dacă are dreptate, iPhone 8 va avea carcasă de sticlă, ceea ce va fi în avantajul nostru în ceea ce privește încărcatul: telefonul se va încărca mai repede datorită materialului și nici nu vor mai apărea interferențe.

Cam aici se opresc veștile bune. Apple nu va fi foarte generos în ceea ce privește livrarea. Kuo nu crede că încărcătorul wireless va fi livrat împreună cu telefonul. Probabil el va putea fi achiziționat separat și nu la un preț redus. Dacă este să ne încredem în zvonuri, Pegatron va fi producătorul acestui accesoriu, Foxconn fiind deja foarte ocupată cu producerea iPhone-ului aniversar. Nu este încă foarte clar dacă “magia” va funcționa la toate modelele de iPhone sau doar le cele mai scumpe.

Iată că am ajuns și la subiectul diferitelor modele. Conform lui Kuo, Apple ar vrea să introducă o nouă versiune cu ecran OLED pe lângă modelele curente de 4,7″ și 5,5″. Toate cele trei modele vor avea carcasa de sticlă, iar modelul cu noua tehnologie va avea un ecran fără ramă, edge-to-edge. Analistul a mai precizat că noul model ar putea avea un ecran OLED cu o diagonală de 5,8″ și, mulțumită ecranului fără ramă, dimensiunea iPhone-ului nu ar crește foarte mult.

Încă ceva interesant. Este foarte posibil ca modelul de 4,7″ să fie iPhone 7S-ul, dacă este să-l luăm în considerare ca varianta low-end/mid-range a dispozitivelor high-end. Analistul mai spune că iPhone-urile cu ecrane mai mici LCD să reprezinte aproximativ 30-35% din vânzările anului viitor. Bestseller-ul va fi, evident, modelul de 5,8″ cu ecran OLED care va atinge un procent de 50-55% din vânzări.

Kuo este atât de încrezător în previziunile sale încât a previzionat și alte cifre. El crede că vor fi vândute 90-100 de milioane de dispozitive din noua generație. Bine, asta dacă vor reuși să producă ecranele OLED în timp util.

Sources: 9to5mac, AppleInsider