iPhone-7-cover

iPhone 7, Apple Watch Series 2 și nu numai

#Noutăți
2016. 09. 08.

Aseară a avut loc, în San Francisco, mult așteptatul eveniment Apple. Previzibil, noul model iPhone 7 a fost cap de afiș, dar Tim Cook și echipa Apple au prezentat și alte noutăți. Haideți să le recapitulăm împreună.

1

Poate că începem în ordine inversa cronologic, dar primul este iPhone 7, acesta fiind produsul pe care toți îl așteptam cu sufletul la gură. Cum spuneam într-un alt articol, au existat foarte multe supoziții despre ce caracteristici va avea noul dispozitiv iOS dar aseară lucrurile s-au clarificat. Noul iPhone, construit în jurul noului chip cu patru core-uri A10 Fusion, este rezistent la apă și praf. Avem de-a face cu primul model de iPhone care este dotat cu două difuzoare care-ți oferă un sunet stereo. Camerele au fost îmbunătățite, atât cea din spate cât și cea din față. Camera principală, de pe spatele dispozitivului, are acum un aperture mai mare f/1.8, putând să capteze mai multă lumină, are o lentilă din șase elemente, un senzor de 12 megapixeli foarte rapid, un flash cu patru LED-uri True Tone, un senzor nou care detectează și compensează dacă iluminarea de interior pâlpâie și stabilizare optică a imaginii. În plus, iPhone 7 Plus beneficiază de două camere, cea normală, prezentă și pe iPhone 7, cât și una cu lentilă telephoto de 56 mm. Autonomia bateriei este și ea îmbunătățită, oferind cu până la 2 ore mai mult timp de funcționare față de iPhone 6s.

O importantă noutate, care a stârnit deja multe dezbateri pe internet în rândul fanilor, este dispariția jack-ului de căști. Noul iPhone va veni cu o pereche de căști lightning și un adaptor lightning – jack în cutie. Adaptorul va fi comercializat și separat. Totodată, pentru cei care preferă soluțiile wireless, au fost anunțate și căști bluetooth, care includ și o carcasă cu încărcare.

airpods_hero_large_2x

iPhone 7 și modelul mai mare iPhone 7 Plus vor fi disponibile în culorile obișnuite: silver, gold, rose gold; la care se adaugă 2 noi variante: black (mat) și una nouă denumită jet black (lucioasă).

design_hero_large_2x

Un alt anunț, îndelung anticipat la rândul lui, a fost cel legat de lansarea unui nou model Apple Watch. Nu am fost dezamăgiți, aseară fiind anunțată noua generație, denumită Apple Watch Series 2. Modelele acestei generații sunt bazate pe noua generație de procesoare dual-core (system on package), S2, cu un ecran mai luminos, cu chip GPS integrat și cu un design water resistent (marcat ca 50m water resistent). Vechea generație va fi în continuare disponibilă dar se va numi de acum încolo Apple Watch Series 1. Parteneriatul cu Hermes ne oferă de această dată doi noi curele de lux: Single Tour Deployment Buckle și Double Buckle Cuff.

hermes_large

Apple Watch Series 2 va fi disponibil în aceleași variante de material și culoare ca și generația precedentă: silver, gold, rose gold și space gray pentru varianta cu carcasă din aluminiu anodizat; varianta cu carcasa de oțel având două culori, aceea normală și cea space grey. În plus, va fi disponibilă și o variantă cu carcasa de ceramică.

edition_large

O altă noutate la capitolul Apple Watch este rezultatul colaborări între Apple și Nike care s-a concretizat în apariția modelului Apple Watch Nike+. Acesta are carcasa din aluminiu anodizat și are și unele caracteristici speciale, fiind gândit anume pentru alergători. Dacă-i spui lui Siri că începi o alergare va fi lansată automat aplicația corespunzătoare și va intra într-un mod “distraction-free” în care vezi pe ecran doar distanța alergată și cadența (pace). Poți accesa și modul avansat în care îți apar pe ecran și alte detalii despre alergarea ta.

nike_large_2x

Nu au fost uitate nici produsele software, având parte de vaști bune atât cei care utilizează dispozitivele Apple pentru lucru cât și cei care le utilizează pentru a se relaxa cu un joc. Primii vor putea beneficia de noua funcționalitate de real-time collaboration care va fi disponibilă în toate aplicațiile care fac parte din suita iWork: Pages, Keynote și Numbers. Dacă faci parte din cea de-a doua categorie este imposibil să nu fi auzit de Mario, faimosul personaj de la Nintendo. Aseară a fost anunțată lansarea unui joc nou “Super Mario Run” care va aduce faimosul personaj pe ecranele iPhone-urilor noastre. Nu putea fi neglijat cel mai în vogă joc la ora actuală, Pokemon Go, fiind anunțată o versiune a jocului pentru Apple Watch.

Vom reveni cu noi articole în care vom detalia puțin mai mult fiecare nou produs, mai ales iPhone 7 și Apple Watch Series 2.

Abia aștepți noul iPhone 7?
Înscrie-te la newsletter-ul nostru pentru a afla ultimele noutăți de lansare.

Abia aștepți noilel Apple Watch Series 2 sau Apple Watch Nike+?
Înscrie-te la newsletter-ul nostru pentru a afla ultimele noutăți de lansare.