00_driver_mode_cover

În Statele Unite se va introduce un “Mod Șofer” pentru smartphone-uri

#Noutăți
2016. 11. 28.

Departamentul Amenerican de Transport dorește ca producătorii de telefoane mobilă să integreze în device-uri un “Mod Șofer”, se arată într-un proiect de lege propus.

Ideea le-a venit după ce s-a constatat că tot mai multe accidente au ca principală cauză folosirea telefoanelor mobile. Problema nu este însă una nouă. Autorităţile au recunoscut că utilizatorii neatenți ai telefoanelor mobile constituie un real pericol și în alte activități zilnice.

Un exemplu: în urmă cu un an, au fost amenajate piste speciale pentru utilizatorii telefoanelor mobile dintr-un oraș chinez. Chiar dacă nici pistele pentru biciliști nu sunt foarte des întâlnite în lume, inițiativa edililor din Chongging este admirabilă. Mai ales dacă luăm în considerare că date statistice ne indică faptul că există mai multe accidente printre pietoni decât în rândul șoferilor.

Totuși, șoferii pot face mai multe pagube decât pietonii. De exemplu, în 2014, 10% dintre accidentele fatale și 18% dintre cele non-fatale au fost cauzate de șoferi care foloseau telefonul mobil. În total, sunt 299.955 de cazuri. De aceea, în legislația americană se vrea introducerea unei legi care să îi oblige pe dezvoltatorii de software să integreze în sistemul de operare un mod special pentru șoferi. Anthony Foxx, secretarul Departamentului American de Transport a declarat:

Smartphone-ul tău a devenit multe alte lucruri decât un simplu device destinat exclusiv comunicării… Distragerea atenției este o problemă. Prea mulți oameni mor sau sunt răniți pe drumurile noastre.

“Modul Șofer” ar fi foarte asemănător cu “Modul Avion”: singura diferență dintre cele două fiind că “Modul Șofer” permite utilizarea GPS-ului și apelarea telefoanelor de urgență. Nu vom primi notificări și nici nu vom putea fi sunați în timp ce conducem, pentru ca atenția să fie orientată către un singur lucrcu: șofatul. Foxx a mai adăugat:

Din păcate, există diferite stadii de recunoaștere, în rândul comunității tech, a faptului că aplicația de smartphone pe care o dezvolți sau plănuiești să o realizezi are mari șanse să fie folosită de cineva aflat pe scaunul șoferului.

Mai mult decât atât, inițiatorii propunerii de lege vor ca telefonul să știe când posesorul său intră în mașină pantru ca a-l atenționa că este momentul să activeze “Modul Șofer”. Device-ul nu va deveni însă inutilizabil automat, chiar dacă legea va fi adoptată.

Totuși, introducerea “Modului Șofer” nu ar fi momentan fezabilă, pentru că mașinile vechi nu pot trimite notificări către telefoane. Probabil că s-au gândit în special la modelele care au instalate un software, cum ar fi Apple CarPlay.

03_driver_mode

Părerea noastră este că introducerea “Modului Șofer” ar fi o opțiune foarte bună pentru șoferii responsabili, iar demersul ar putea fi aplicabil și în alte activități ale vieții noastre. Am putea avea un “Mod Muncă” în care sistemul ar bloca aplicații precum Tinder, Instagram, Facebook și Solitaire. Ar putea exista chiar și un “Mod Familie” în care telefonul ar bloca aplicațiile de mesagerie, pentru a nu mai trimite și primi mesaje în timp ce ne aflăm alături de cei dragi nouă.

sursa: New York Times