imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Această postare nu a fost actualizată de mai mult de un an. Conținutul poate fi depășit.

Google a plătit un miliard de dolari pentru a fi motorul de căutare implicit în iOS


De ceva timp au tot circulat speculații cu privire la faptul că Google plătește o sumă considerabilă celor de la Apple pentru a se asigura că motorul de căutare al companiei rămâne soluția de căutare implicită pe dispozitivele care rulează iOS.

Informații mai concrete au reieșit în urma unui proces pe care Oracle l-a intentat în urmă cu patru ani împotriva celor de la Google în SUA. Mai precis, Oracle acuză Google că a folosit și folosește limbajul de programare Java pentru dezvoltarea sistemului de operare pentru dispozitive mobile Android fără a plăti pentru acest lucru.

Foto: Sam Wheeler / Wikimedia Commons
Foto: Sam Wheeler / Wikimedia Commons

În cadrul acestui proces, avocații Oracle au dezvăluit, în 14 ianuarie, faptul că Apple a primit din partea Google un miliard de dolari în 2014 ca parte a unui acord dintre cele două companii. Este vorba despre o înțelegere conform căreia Google plătește Apple-ului un procent din veniturile realizate prin advertising-ul plasat de Google pe dispozitivele iOS. Potrivit procesului verbal al ședinței de acum câteva zile, avocatul Oracle a precizat că Apple primește de la Google 34% din venitul total.

Avocatul Google a cerut judecătorului de ședință să șteargă aceste date din înregistrări:

Procentul abia enunțat, ar trebui să fie secret … Vorbim doar despre speculații acum. Acestea nu sunt cifre cunoscute publicului.

Judecătorul de ședință a refuzat cererea, dar pe 20 ianuarie cei de la Google au revenit cu o cerere oficială solicitând retragerea datelor respective din înregistrarea accesibilă publicului.

Termenii financiari ai înțelegerii dintre Google și Apple reprezintă date foarte sensibile atât pentru Google, cât și pentru Apple … Atât Apple, cât și Google au considerat aceste informații ca fiind strict condifențiale.

se menționa în cererea celor de la Google.

Cei de la Apple au depus și ei o cerere separată, solicitând același lucru. Ieri, în jurul orei 3 pm (PST), datele respective au dispărut din înregistrarea ședinței.

Cei de la Bloomberg au precizat că nici Apple nici Google nu au vrut să comenteze.

sursa: Bloomberg

iPhone 8
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!