GoPro-Danny-Coster

Designerul Apple Daniel Coster pleacă la GoPro Inc. Care sunt implicațiile acestei mutări

#Noutăți
2016. 04. 18.

Daniel Coster, designer în echipa lui Jony Ive, a luat decizia de a pleca de la Apple după 20 de ani. Coaster a contribuit la designul tastaturilor wireless pentru iPhone și iPad, pe lângă cel al multor alte produse, iar la sfârșitul lunii va fi noul vicepreședinte de design al GoPro.

Daniel Coster este născut în Noua Zeelandă și face parte din echipa Apple din vara anului 1994, acesta venind în companie doar la câteva luni după Ive.

GoPro îl descrie pe Coster ca fiind “un membru principal în echipa de design industrial de la Apple” și specifică faptul că acesta deține peste 500 de brevete de design și altele de utilitate, fiind recunoscut de mai multe organizații internaționale pentru munca sa.

Echipa de design industrial de la Apple este locul în care ideile se transformă în produsele pe care le iubim. Aproape toți cei 19 membri ai echipei au fost recrutați la mijlocul anilor 1990, atunci când a venit și Ive, iar de atunci aceștia au muncit împreună.

Apple_Industrial_Design_team_2014

De apreciat este faptul că echipa a rămas stabilă timp de 20 de ani. Apple a angajat câțiva designeri în ultimii ani, printre care Ben Shaffer de la Nike, Billy Smith de la Patagonia și prietenul lui Ive, Marc Newson (în 2014). Dar, în opinia lui Jony Ive, orice nou membru deranjează dinamica creativă a echipei.

Plecarea lui Coster a fost anunțată miercuri de site-ul The Information. Din păcate asta înseamnă că Apple a pierdut un designer de talie mondială, ale cărui amprente se pot observa pe cele mai reprezentative produse ale companiei.

Coster, designerul principal al primului iMac

În 1996, Coster devenea, la îndemnul lui Jony Ive, principalul designer al iMac-ului, computerul care a impulsionat revenirea Apple. Culoarea Bondi Blue a acestuia și-a primit numele după plaja Bondi din Australia, unul dintre locurile unde lui Coster îi plăcea să facă surf.
Pe lângă iMac-ul Bondi Blue, Coster a lucrat și la designul iBook-ului și a mai multor modele de iPhone și iPad.

În anul 2011, echipa de la Apple a fost numită de către Asociația British Design & Art Direction cel mai bun studio de design al ultimilor 50 de ani.
Deși plecarea lui Coster poate părea surprinzătoare, este posibil ca în spatele acestei decizii să fie ceva mai mult. Este foarte probabil ca decizia să fi survenit ca urmare a faptului că acesta nu a primit anul trecut funcția de șef al studioului de design al Apple. În momentul în care Ive a fost promovat ca Chief Design Officer, designerul Richard Howarth a fost numit vicepreședinte al secției de industrial design. Deși nu este clar, se poate bănui că Daniel Coster își dorea poziția respectivă.

Așa cum am menționat și mai sus, la GoPro Coster va deține o poziție executivă și îi va raporta direct lui Nick Woodman, CEO-ul companiei. Aici, Coster se va ocupa de propriul său studio, având la dispoziție o echipă întreagă de designeri.

Priceperea și experiența lui Coster vin în ajutorul GoPro într-un moment crucial pentru companie. Este de remarcat faptul că acțiunile companiei au crescut cu 16% în urma știrii care anunța venirea lui Coster în echipă.

Surse: CultOfMac, The Wall Street Journal, The Information