imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Cum se personalizează ecranul de autentificare?


Dacă doriți să vă personalizaţi într-adevăr laptop-ul, aceasta este o modalitate foarte bună de a reuşi acest lucru. Vă vom arăta la ce să fiți atenţi pentru că ar fi bine să evitați câteva greșeli!

Alegerea fundalului perfect pentru Mac este un pas esențial pentru a vă transforma dispozitivul. Puteți petrece ore pe internet căutând imaginea cea mai potrivită, care va face ca lucrurile să meargă. Totul e perfect: fundalul se potrivește cu pictogramele, nu distrage atenția, arată frumos, schema de culori este perfectă, rezoluția este destul de mare etc și apoi, uneori, fundalul pur si simplu nu arată bine cu ecranul de conectare. Ori îl lăsați să meargă așa și vă continuați viața la fiecare autentificare sau bateți cu pumnii în masă spunând: destul!

Dacă se întâmplă să fiți unul dintre cei revoltaţi, avem vești bune. Aveți posibilitatea să modificați imaginea de fundal a ecranului de autentificare foarte ușor și va arăta chiar elegant dacă respectați câteva reguli simple.

Primul și cel mai important pas este să găsiți imaginea de înlocuire perfectă. De asemenea, este posibil să trebuiască să utilizați Photoshop (sau orice alt software de editare foto) pentru cel mai bun rezultat.

1.) Asigurați-vă că știți cât de mare este de fapt dimensiunea de afișare. Pentru a obține aceste informații, daţi click pe pictograma Apple din colțul din stânga sus și apoi mergeți la About This Mac > Displays tab. Aici puteți vedea dimensiunea unei imagini pe care ar trebui să o căutați; în acest caz, este 2560 x 1600.

2.) Puteți alege dimensiunea imaginii de fundal pe care doriți să o descărcați de pe mai multe site-uri web pentru wallpaper-uri, astfel încât veți putea să găsiți una care este bună pentru dimensiunea ecranului dumneavoastră. În cazul în care nu găsiți ceva potrivit, puteți redimensiona puțin:

 

● Deschideți Photoshop și începeți un nou proiect.

● Setați dimensiunea de afișare corectă în fereastra pop-up.

● Odată ce aveți noul proiect, pur și simplu trageți imaginea de înlocuire pe foaia de lucru.

● Dacă dimensiunea nu este corectă, redimensionați imaginea, apăsând pe Shift și trăgând de colțuri.

● Așezați imaginea în mijloc, apoi daţi click pe semnul bifat în bara de meniu.

3.) Dimensiunea și rezoluția vor fi, probabil, bune după aceea; următorul pas este de a pune unele efecte pe imagine. Pe principiul „dacă ceva funcționează, nu-l schimba”, vom întuneca și estompa imaginea, la fel cum sistemul ar face acest lucru.

● Pentru a întuneca imaginea, faceți clic pe simbolul cerc alb-negru din meniul Layer și alegeți opțiunea Brightness/Contrast.

● Trageți glisiera Brightness la valoarea dorită în fereastra pop-up. Acest lucru se poate schimba de la o imagine la alta, iar în acest caz vom folosi valoarea -40.

După aceea, va trebui doar să estompați imaginea.

● Navigați la Filter> Blur> Gaussian Blur în bara de meniu de sus.

● Setați valoarea dorită în fereastra pop-up. Nu merită să setați o valoare prea mare sau prea mică; imaginile arată frumos de obicei între 10 și 20.

4.) Dacă ați terminat cu toate astea, daţi click pe OK și salvați.

● Apăsați combinația de taste Shift + Ctrl + S.

● Setați extensia de fișier pentru PNG în fereastra Save și asigurați-vă că dați dosarului numele com.apple.desktop.admin.

5.) Acum, trebuie să înlocuiți fișierul original cu noua imagine.

● Deschideți Finder.

● Deschideți fereastra Go to Folder folosind combinația de taste Shift + Ctrl + G.

● Aici, introduceți următoarea locație:

/ Library / Caches /

Puteți vedea că versiunea Apple a fundalului apare în acest dosar cu numele menționat mai sus.

● Creați o copie de rezervă a fișierului original.

● Apoi înlocuiți acest fișier original cu noua imagine personalizată.

● Asta este tot. Ieșiți și puteți vedea magia în acțiune.

Câteva sfaturi utile:

 

● Puteți alege orice imagine cu această metodă, nici măcar nu este nevoie să o redimensionați, deoarece sistemul o face pentru dumneavoastră. Cu toate acestea, dacă doriți să vedeți exact cum va arăta fundalul, ar trebui să-l redimensionați pentru a se potrivi nevoilor dumneavoastră.

● Este mai bine să alegeți o imagine mai mare pentru redimensionare în funcție de rezoluția dumneavoastră, dacă doriți să evitați un rezultat pixelat.

● Închiderea la culoare sau estomparea nu este o necesitate, dar există un motiv pentru care Apple a utilizat aceste efecte asupra imaginilor: ecranul de conectare arată mult mai bine în acest fel, să nu mai vorbim că este mai ușor de văzut cea mai importantă parte.

● Dacă aveți opțiunea Fast User Switching activată, desktop-ul blurat al utilizatorului va fi vizibil în timpul comutării utilizatorului.

● Nu e sfârșitul lumii dacă nu creați o copie de rezervă a originalului. Sistemul regenerează fundalul pe care l-ați setat cu efecte de fiecare dată când îl schimbați, deci trebuie doar să deschideți imaginea pe care tocmai ați creat-o.

● Ca urmare a sfatului anterior, dacă vă schimbați imaginea de fundal, imaginea de autentificare personalizată va fi și ea modificată. Este bine să păstrați această imagine modificată astfel încât mai târziu să o puteți seta într-o secundă. Schimbați întotdeauna mai întâi imaginea de fundal pe ecranul monitorului și apoi schimbați fundalul ecranului de autentificare.

Distrați-vă cu noul ecran de autentificare!

Promo Beats
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!