The Oculus Rift headset is tested by attendees at the Eurogamer Expo at Earls Court in London.

Crește interesul Apple în domeniul Virtual Reality?

#Noutăți
2016. 02. 03.

Toate marile companii de tehnologie, Facebook, Google, HTC, etc. investighează tehnologiile Virtual Reality (VR) și Augmented Reality (AR), asta dacă nu au dezvoltat deja produse în aceste domenii. Apple nu face excepție. Chiar în timpul conferinței în cadrul căreia a prezentat rezultatele financiare ale companiei pentru primul trimestru 2016, Tim Cook declara despre VR:

Cred că poate fi … este întradevăr interesantă și are unele aplicații foarte utile.

Interesul Apple pentru acest domeniu a fost confirmat de Jeremy Bailenson, directorul laboratorului de realiate virtuală al Universității Stanford. Acesta declara:

Apple nu a fost în laboratorul meu în ultimii 13 ani, cu excepția a trei vizite în ultimele 3 luni. Vin, dar nu spun nimic, cred că aceste vizite sunt relevante.

Interesul Apple pentru centrul de cercetare din cadrul Universității Stanford nu este întâmplător, acesta fiind unul de top în domeniul realității virtuale. Este de notorietate vizita pe care Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook a făcut-o laboratorului înainte de a achiziționa compania Oculus.

Primele investigații ale celor de la Apple în domeniul VR s-au desfășurat la mijlocul anilor 2000, pe vremea lui Steve Jobs, iar atunci s-a evaluat că această tehnologie este încă imatură.

d2

Însă cele întâmplate în ultima vreme par să indice faptul că Apple a reevaluat această tehnologie. Vorbim despre recentele achiziții ale companiei. Apple a achiziționat anul trecut compania germană de realitate augmentată Metaio, compania Faceshift care se ocupa de recunoașterea de forme și “real-time motion capture”, precum și startup-ul Perceptio care se ocupă de “computer vision”. Apple a refuzat, ca de obicei, să comenteze fiecare dintre aceste achiziții.

Mai putem adăuga și faptul că de curând a fost angajat Doug Bowman, un binecunoscut cercetător în domeniul realității virtuale și interesul arătat de cei de la Apple domeniului pare mai mult decât evident. Rămâne de văzut cât de curând se va concretiza acest interes al companiei și poate și mai interesant ar fi de văzut și ce produs sau produse vor ieși din laboratoarele Apple în urma acestor investiții și cercetări.

sursa: Cult of Mac, appleinsider