apple-campus-cover

Cel mai recent film despre construirea Apple Campus 2

#Noutăți
2016. 02. 02.

În luna noiembrie a anului trecut s-au împlinit doi ani de la debutul a ceea ce la un moment dat părea a fi doar un proiect ambițios. Construirea campusului 2 al companiei Apple se apropie de sfârșit.

Duncan Sinfield a publicat un film realizat cu o dronă în care surprinde stadiul actual al lucrărilor la noul campus. Rezultatul este impresionant.

Vedem faptul că exteriorul clădirii principale este aproape finalizat. Panourile uriașe de sticlă care finisează clădirea la exterior sunt montate, iar clădirea a început deja să capete alura finală a clădirii.

Auditoriul subteran, asupra căruia s-a insistat destul de mult în prezentările precedente este aproape finalizat urmând să i se instaleze elegantul acoperiș. Unuia dintre spațiile dedicate parcării mașinilor angajaților le-a fost deja instalat acoperișul și fotocelulele care vor genera, alături de cele care vor fi instalate pe acoperișurile celorlalte clădiri care fac parte din complex, energia necesară operării aparaturii din campus. Pe alocuri chiar și la clădire principală, cea circulară,a fost montat acoperișul. Sunt semne foarte clare că proiectul se apropie de finalizare. Termenul de finalizare fiind sfârșitul anului 2016.

1

Începe să devină din ce în ce mai evident cât de masivă clădirea Apple Campus 2 va fi. Clădirea principală va găzdui aproximativ 13000 de angajați în cei aproape 260 000 de metri pătrați ai săi. De asemenea este prevăzut un centru de fitness pentru angajați care are de asemenea o suprafață de aproximativ 9300 metri pătrați. Să nu uităm și auditoriul subteran de aproximativ 11100 metri pătrați, unde probabil ne vor fi prezentate multe viitoare produse Apple pentru mulți ani de acum încolo.

După viteza cu care progresează construcția proiectul pare a fi pe calea cea bună și probabil va fi finalizat conform planului până la sfârșitul lui 2016.

sursa: MacRumors, 9to5Mac