apple_vs_fbi

Cazul Apple vs. FBI se complică

#Noutăți
2016. 02. 22.

Iată că au apărut noi detalii în deja mult mediatizatul caz dintre autoritățile americane și Apple. Pe lângă mesajele oficiale de suport din parte altor firme și organizații din Silicon Valley – aici vorbim de persoane precum: CEO-ul Google Sundar Pichai, Bob Lord de la Yahoo, CEO-ul WhatsApp Jan Koum, fondatorul Twitter Jack Dorsey și Facebook (un statement general din partea companiei) – a ieșit la suprafață și un nou detaliu foarte intrigant.

Parola Apple ID-ului de pe iPhone-ul 5c al atacatorului terorist de la San Bernardino a fost schimbată după moartea acestuia… Mai mult decât atât, această resetare a parolei a fost făcută după ce dispozitivul a ajuns în posesia agenției federale americane.

415365263051

În scrisoarea deschisă publicată săptămâna trecută, Tim Cook atrăgea atenția asupra faptului că Apple a cooperat cu cei de la FBI. La solicitarea acestora, inginerii companiei cu sediul în Cupertino au oferit patru posibile soluții pentru a recupera datele în căutarea cărora se aflau agenții federali. Una dintre aceste soluții presupunea conectarea dispozitivului într-o rețea Wi-Fi deja cunoscută pentru ca astfel să se realizeze automat backup-ul datelor de pe telefon în Cloud, de unde ele ar fi putut fi apoi recuperate. Atunci când inginerii Apple au testat această metodă, ei au avut surpriza să constate că parola dispozitivului fusese modificată la mai puțin de 24 de ore din momentul în care iPhone-ul a ajuns în posesia autorităților.

Inginerii Apple susțin că, dacă parola nu ar fi fost schimbată, recuperarea datelor ar fi fost mult mai simplă și nu s-ar fi ajuns la situația actuală când autoritățile cer crearea unei versiuni “spion” de iOS. Versiune care, în opinia Apple, ar compromite siguranța datelor a milioane de utilizatori de iPhone. Acesta este și motivul pentru care Apple se opune cererii FBI: pentru a nu compromite dispozitivele iOS.

Mai mult decât atât: reprezentanții San Bernardino County, unde era angajat atacatorul, au publicat pe Twitter o declarație conform căreia parola a fost schimbată de ei la solicitarea FBI. Trebuie precizat aici că dispozitivul era, de fapt, proprietatea companiei la care acesta era angajat. Cei de la San Bernardino County nu au făcut și alte comentarii atunci când au fost solicitați.

Este de urmărit ce anume se va mai întâmpla în acest caz în următoarele zile, ambele “tabere” părând a-și păstra pozițiile: pe de-o parte FBI solicită Apple crearea unui “backdoor” care să asigure posibilitatea de a decripta datele de pe dispozitivul iOS, iar Apple și Tim Cook par a fi foarte hotărâți să refuze dezvoltarea unui astfel de instrument.

sursa: BuzzFeed, sursa foto: iDownloadBlog