steveJobsQuotes-cover

Câteva citate memorabile marca Steve Jobs

#Noutăți
2016. 03. 03.

Steve Jobs a modificat pe rând felul în care gândim și interacționăm cu calculatoarele, muzica, telefoanele mobile. Lucruri despre care mulți nici nu se gândeau că sunt posibile au fost realizate de Apple, Pixar sau NeXT, companiile unde a fost el CEO.

A fost un vizionar și ne-a lăsat o moștenire imensă. Cu toții am auzit despre obsesiile sale pentru calitate și perfecțiune.

Pe lângă toate acestea, Jobs ne-a lăsat și o moștenire prin cuvintele motivaționale pe care le-a rostit cu diferite ocazii:

Amintindu-ți că vei muri este modul cel mai bun pe care îl știu de a evita capcana credinței că ai ceva de pierdut. Ești deja gol. Nu există nici un motiv să nu-ți urmezi inima.

naked

sursa

Este foarte greu să proiectezi produse cu ajutorul focus grupurilor. De cele mai multe ori, oamenii nu știu ce vor până când nu le arăți.

focus

sursa

Asta a fost una dintre mantrele mele – concentrare și simplitate. Simplu poate fi mai greu decât complex; trebuie să muncești din greu să-ți eliberezi modul de a gândi pentru a putea simplifica.

mantra

sursa

Nu poți conecta punctele privind în viitor, ci doar privind în urmă. Așa că trebuie să ai încredere că punctele se vor conecta cumva în viitor. Trebuie să crezi în ceva – în instinctul tău, în destinul tău, în viața sau karma ta, orice ar fi. Această abordare nu m-a înșelat niciodată și a făcut diferența în viața mea.

dots

sursa

Munca îți va umple o mare parte din viață și singura modalitate de a fi cu adevărat mulțumit este să faci ceea ce consideri că este un lucru important. Iar singura modalitate de a face lucruri importante este fii pasionat de ceea ce faci. Dacă nu ai găsit încă ceva, caută în continuare. Nu te complace. Ca în toate chestiunile legate de inimă, vei ști în momentul când vei găsi ceva. Și, la fel ca în orice relație importantă, sentimentul se va îmbunătăți pe măsură ce vor trece anii. Așa că trebuie să nu încetezi să cauți până când vei găsi. Nu te descuraja.

work

sursa

Pentru mine nu este important să fiu cel mai bogat din cimitir…Să merg la culcare seara gândindu-mă că am făcut ceva minunat…asta este ceea ce contează pentru mine.

cemetery

The Wall Street Journal, May 25, 1993

Cred că dacă faci ceva care iese destul de bine, atunci ar trebui să începi să faci ceva care să fie minunat, nu rămâne fixat prea mult timp. Caută ceea ce urmează.

wonderful

NBC Nightly News, May 2006

Inovația vine de la oamenii care se întâlnesc pe holuri ori de la cei care se sună noaptea la ora 22:30 cu o idee nouă sau pentru că și-au dat seama că ne uităm greșit la o problemă. Ea e rezultatul acelor întâlniri ad-hoc de șase persoane chemate de cineva care crede că a găsit cel mai tare lucru nou creat vreodată și care vrea să știe și ce gândesc alți oameni despre ideea lui.

Innovation

sursa

Să fiu concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla vreodată. Povara succesului a fost înlocuită de simplitatea unui nou început. M-a eliberat pentru a putea intra într-una dintre cele mai creative perioade din viața mea.

fired

sursa

Când aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: “Dacă trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima din viața ta, la un moment dat vei avea dreptate”. Citatul m-a impresionat și, de atunci, în cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineață și m-am întrebat: “Dacă astăzi ar fi ultima zi din viața mea, aș vrea să fac ce am de gând să fac astazi?”. Și ori de câte ori răspunsul a fost “Nu” pentru mai multe zile la rând, am știut că trebuie să schimb ceva.

quote

sursa

Vreau să las o urmă în univers.

universe

sursa

Inovația face diferența dintre un lider și un discipol.

leader

sursa

Modelul meu de afaceri sunt The Beatles. Au fost patru tipi care și-au echilibrat reciproc într-un fel sau altul tendințele negative, iar întregul a fost reprezentat de mai mult decât suma părților. Așa văd eu afacerile: lucrurile importante nu sunt rezultatul muncii unei singure persoane, ci sunt realizările unei echipe.

beatles

sursa

Este mai bine să fii un pirat decât să te înrolezi în marină.

pirate

sursa

Uneori, când inovezi, faci greșeli. Cel mai bine este să le recunoști rapid și să treci peste, încercând să îmbunătățești alte inovații ale tale.

mistakes

sursa

sursa: Business Insider