Siri-SDK-test-cover

Care ar putea fi viitorul Siri?

#Noutăți
2016. 05. 25.

Anul acesta, Siri, asistentul personal virtual de la Apple, împlinește cinci ani de existență, perioadă în care acesta a fost permanent dezvoltat și îmbunătățit, iar aria lui de utilizare a fost chiar lărgită, fiind implementat şi pe alte dispozitive Apple, cum ar fi noul Apple TV sau Apple Watch.

În decursul timpului, pe această piață a asistenților digitali inteligenți au apărut și alți jucători. Cei de la Amazon au venit cu soluția lor denumită Alexa, implementată pe boxa wireless Amazon Echo; Google a lansat luna aceasta propria aplicație Google Assistant care, la rândul ei, va fi integrată pe un difuzor Google Home, similar cu al celor de la Amazon, și, nu în ultimul rând, am făcut cunoștință cu Viv, asistentul personal inteligent dezvoltat ca proiect separat de o echipă formată dintr-o parte a specialiștilor care au creat Siri, prezentat și el acum câteva săptămâni.

Puterea acestor soluții vine mai ales din integrarea cu cat mai multe servicii și produse oferite de alte companii. Cei de la Amazon oferă deja integrare cu foarte multe astfel de servicii cum ar fi: Uber, Domino (pentru a putea comanda pizza), Spotify, Pandora, etc.; dar și cu unele dispozitive inteligente din casă, cum ar fi: Philips Hue, Samsung SmartThings, Nest, etc. Și Apple a realizat o astfel de integrare, dar aceasta s-a făcut pe bază de contracte directe între companii. Pentru ca gama de servicii integrate să se poată extinde cu adevărat, cea mai logică soluție pare oferirea unui SDK Siri deschis dezvoltatorilor third-party. Astfel, aceștia ar putea dezvolta propriile soluții integrând, fiecare în domeniul său de expertiză, servicii noi, pentru a mări utilitatea unui astfel de asistent personal.

Aceasta pare a fi și gândirea celor de la Apple, existând informații conform cărora, cu ocazia WWDC, care va începe pe 13 iunie anul acesta, va fi lansată această platformă Siri SDK. Aceste informații, împreună cu cele privitoare la lansarea Siri pentru desktop tot la WWDC-ul din acest an, ar putea oferi un avantaj important celor de la Apple în fața concurenței. Mai ales datorită „ecosistemului” de produse Apple existente în acest moment și care beneficiază deja de Siri – mă refer acum la dispozitivele iOS, la Apple Watch și Apple TV.

siriwwdcdates

Nu ne mai rămâne decât să așteptăm să vedem câte dintre aceste informații se vor confirma cu ocazia conferinței și, bineînțeles, ar fi de dorit ca Siri să învețe cât mai curând limba română.

sursa: TheVerge