imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Asta se va întâmpla când porniți HomePod-ul pentru prima oară


De data aceasta, liniile de cod referitoare la HomePod au fost găsite în cea de-a șaptea versiune beta pentru dezvoltatori a iOS 11. Acum știm cum va arăta interfața de iPhone cu ajutorul căreia se va face asocierea cu boxa inteligentă după ce ați pornit pentru prima oară dispozitivul și ce setări putem face în timpul acestui proces.

Ultima lună a fost plină cu știri despre noul iPhone 8. Informații au fost descoperite în software-ul HomePod-ului. În mod ironic, singurul lucru despre care nu am obținut informații din software-ul difuzorului inteligent a fost modul în care va arăta și funcționa difuzorul însuși.

A trebuit să așteptăm lansarea celei de-a șaptea versiuni beta de iOS 11 pentru a obține ceva și despre HomePod, care urmează să fie lansat la sfârșitul acestui an. Asta pe lângă toate informațiile pe care le-am primit deja de la Apple la prezentarea dispozitivului din timpul WWDC-ului de anul acesta. Acum am obținut informații despre procesul de configurare pe care îl va parcurge fiecare proprietar de HomePod atunci când vor porni pentru prima oară dispozitivul.

Deși produsul nu va avea un chip W1, procesul de împerechere va fi similar celui pentru produsele care au cipul magic de la Apple în interiorul lor. Cel puțin asta ne putem imagina, uitându-ne la imaginile de mai sus găsite în software. O altă informație foarte interesantă este faptul că Siri însăși va fi un participant activ la acest proces, Siri fiind „sufletul” dispozitivului.

Spre exemplu, la un moment dat în timpul procesului de configurare va trebui să introducem un cod de patru cifre pe dispozitivul iOS, care va fi citit cu voce tare de către Siri. De asemenea, vom putea selecta ce limbă și ce dialect ar trebui să folosească asistentul și amplasamentul exact al dispozitivului. Vechiul nostru prieten, Guilherme Rambo a creat un videoclip al întregului proces:

După ce am finalizat cu succes configurarea, Siri se va prezenta imediat: „Bună, sunt Siri, asistentul tău virtual.” Dacă la un moment dat trebuie să așteptăm prea mult, asistentul ne va spune că încă lucrează la ceea ce i-am cerut folosind fraze precum: „Încă mai caut …”, „Încă un moment …” și altele asemenea. Rambo a observat, de asemenea, că acest proces de împerechere va fi de asemenea implementat și pentru Apple TV.

sursa: Macrumors

Dacă doriți să citiți mai multe despre noile caracteristici ale ultimei versiuni beta a iOS 11, citiți aici.

beats_festival
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!