imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Arhivează clipurile YouTube din Terminal


Plănuiești o excursie mai lungă și vrei să strângi câteva dintre clipurile tale video favorite pe care să le vezi offline? Nicio problemă, ai nevoie doar de o fereastră Terminal!

Recent, am publicat un articol despre cum să dezarhivezi fișiere RAR care nu au suport nativ doar introducând câteva comenzi în Terminal. De data asta, vrem să îți arătăm cum să descarci orice clip video de pe YouTube, astfel încât să îl poți viziona offline, mai târziu. Ai nevoie doar de o nouă fereastră Terminal și de câteva comenzi.

Înainte de a începe, ar trebui să instalezi pachetul Homebrew, introducând următoarea comandă (doar dacă nu îl ai deja instalat):

/usr/bin/ruby -e “$(curl -fsSL https://raw.githubusercontent.com/Homebrew/install/master/install)“

Dacă ești gata, putem începe instalarea pachetului YouTube -dl (dl = download) cu Homebrew. Introdu această comandă:

brew install youtube-dl

Pentru început, asta e tot. De acum înainte, vei avea nevoie doar de URL-urile clipurilor video. Le poți descărca la cea mai înaltă calitate video și audio, și e foarte simplu. Tot ce trebuie să faci e să introduci această comandă în Terminal:

youtube-dl titlul_URL-al_clipului

Voilá! Clipul video va apărea ca prin magie în folderul de bază al utilizatorului (~/Users/). Aplicația are o mulțime de alte detalii și funcții; dacă vrei să le cunoști, accesează manualul prin comanda:

man youtube-dl

iPhone NPI 2018
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile.