Sputnik-Eyes-cover

Aplicația săptămânii: Sputnik Eyes

#Noutăți
2016. 03. 18.

A mai trecut o săptămână și a fost anunțată, ca de obicei în fiecare zi de vineri, aplicația săptămânii. Aceasta este Sputnik Eyes și iată că ne-am întors cu această ocazie la cea mai populară categorie din AppStore, jocurile.

Este vorba despre un puzzle în care ajuți micuții roboței să descopere și să exploreze planetele. Trebuie să-i ajuți să își găsească locul în „dispozitivul” de explorare. Pare simplu, dar este cu siguranță un joc care vă va pune la serioasă încercare logica, fiind din ce în ce mai dificil cu fiecare nivel terminat.

Sputnik-Eyes-1

Fiecare mic roboțel – „ochi” – este colorat diferit şi trebuie să ajungă în poziția de culoare corespunzătoare. Traseul este din ce în ce mai complicat și plin de surprize: anumite trasee pot fi parcurse doar de roboțeii de o anumită culoare, altele doar într-un anumit sens, dar mai bine descoperiți singuri testele de logică pe care le veți avea de trecut pentru a putea duce misiunea la bun sfârșit.

Sputnik-Eyes-3

Jocul a fost dezvoltat de Shelly Alon, un designer și dezvoltator de jocuri din Hamburg, așa cum se prezintă chiar el pe propriul site, în două luni, iar muzica care te însoțește pe întreg parcursul jocului îi aparține lui Stefan Troschka. Grafica este una simplă, dar plăcută, iar mecanica, așa cum scrie chiar dezvoltatorul pe pagina jocului, a fost păstrată minimalistă în mod deliberat. Acestea sunt probabil principalele caracteristici care, alături de testele de perspicacitate pe care le reprezintă fiecare nivel în parte, au recomandat jocul pentru a fi ales de către cei de la Apple pentru a fi aplicația săptămânii.

Aplicația este disponibilă atât pentru iPhone, iPad, cât și pentru iPod Touch. Are ca cerință minimă iOS 7.0 și vă ocupă aproximativ 65 MB. Daca vreţi să economisi cei 2 euro cât este în mod normal prețul aplicației, o puteţi descărca gratuit până vinerea viitoare (25 martie) de aici.