imagazin arrow2-left arrow2-right arrow2-top arrow-up arrow-down arrow-left arrow-right cart close dossiers education fb instagram menu notification oander rss rss-footer search service shuffle speech-bubble star store stores tests twitter youtube

Aplicația gratuită a săptămânii: Tayasui Sketches Pro


S-a mai sfârșit o săptămână și Apple a anunțat noua aplicație a săptămânii: Tayasui Sketches Pro!

Cuvântul japonez tayasui (容易い) înseamnă simplu și lumină. Prin urmare, studioul de dezvoltare de aplicații cu sediul la Paris nu și-a ales numele la întâmplare. Aplicațiile lor sunt curate și foarte simple în utilizare. Sketches Pro, aplicația gratuită a acestei săptămâni, se încadrează perfect, la rândul ei, în această linie.

Există o mulțime de aplicații de schițat și desenat pentru dispozitivele iOS, majoritatea pentru iPad, dar doar câteva se evidențiază, iar Sketches Pro este una dintre ele. Această aplicație a fost lansată în 2015, dar de atunci a suferit foarte multe actualizări, ultima chiar în urmă cu o săptămână. De această dată nu ne este oferită gratuit o aplicație “veche”.

Interfața Tayasui Sketches Pro este simplă, dar nu vă lăsați păcăliți – are suficiente funcționalități. Puteți alege dintre cele 16 ustensile de desenat: bineînțeles că avem opțiunile clasice cum ar fi creionul sau acuarelele, dar nu lipsesc nici posibilitățile de a umple spațiul cu o culoare, copierea și lipirea, posibilitatea de a scrie (aceasta este disponibilă în varianta de iPad a aplicației).

Dezvoltatorii aplicației au pus un accent deosebit pe realism, dar sunt disponibile și opțiuni din categoria celor profesionale, cum ar fi separarea pe layere (poți avea un număr nelimitat de layere după ultima actualizare) sau modificarea parametrilor pentru pensulă. Fișierele pot fi exportate în diferite formate (chiar și PSD, spre exemplu), dar poți folosi și servicii în cloud, cum ar fi Adobe Creative Cloud. Sketches Pro poate lucra cu diverse stylus-uri, printre care și cu Apple Pencil.

Dacă sunteți în căutarea unei aplicații pentru realizat schițe sau desene, cu siguranță merită să descărcați și să testați aplicația Tayasui Sketches Pro. Există și o versiune gratuită, dar acum puteți beneficia gratuit de toate funcționalitățile (cum ar fi: gestiunea layerelor, etc.) pentru care, în mod normal, ar fi trebuit să plătiți 4,99 euro. Este recomandabil să o încercați pe iPad, dar vă puteți testa creativitatea și pe iPhone cu ea.

Descărcați Tayasui Sketches Pro din App Store gratuit săptămâna aceasta.

big ideals iPad
Apple Inc. (AAPL)

Ai citit asta?

„Fiecare Mac pe care îl cumpărăm permite IBM să economisească bani.”

Computerele care funcționează sub Windows ajung să fie, în final, de trei ori mai scumpe decât Mac-urile. ... - Apasă aici!