cover

Acum puteți urmări conținut video 360 de grade pe televizorul dumneavoastră cu ajutorul Apple TV

#Noutăți
2015. 12. 28.

În luna martie a acestui an YouTube a început să ofere suport pentru materialul video 360 de grade. Au apărut deja aplicații care oferă suport pentru astfel de materiale și pe dispozitivele iOS. Acum veți putea vizualiza acest tip de conținut și pe ecranul mult mai mare al televizorului.

Compania Littlstar a lansat o aplicație pentru Apple TV care-ți permite vizualizarea materiallelor filmate 360 de grade pe ecranul televizorului. Navigarea se realizează folosind track pad-ul noii telecomenzi de la Apple. Acest tip de conținut video îți permite ție ca privitor să alegi la ce detaliu al scenei filmate te uiți, oferindu-ți senzația că ești chiar în mijlocul scenei.

Compania Littlstar a fost lansată în 2014 și s-a promovat ca fiind prima comunitate online care găzduiește conținut video 360 de grade, panoramic și Virtual Reality. A fost finanțată prin Disney Accelerator, un incubator care ajută startup-urile din domeniul tehnologiei să reușească în domeniul entertainement-ului.

Platforma oferită de Littlstar găzduiește atât conținut pe care aceștia l-au realizat prin parteneriate cu nume mari cum ar fi National Geographic, Wall Street Journal, Mountain Dew sau Showtime, dar și conținut oferit de utilizatori individuali.

După ce instalați aplicația pe Apple TV veți putea accesa conținut foarte variat. Într-un mini documentar de 5 minute realizat de cei de la Wall Street Journal poți urmări o balerină profesionistă repetând în intimitatea stuioului, dar și apoi din scaunul propriului tău balcon rezervat la teatrul din Lincoln Center, New York. Poți la fel de ușor, din câteva “click-uri”, să te muți în mijlocul extraordinarului Yellowstone State Park, sau cu ajutorul celor de la Wargames să te afli în mijlocul unei bătălii cu tancuri din timpul celui de-al doilea război mondial.

Din ce în ce mai multe aplicații și tipuri de conținut sosesc pe Apple TV. Așteptăm cu foarte mare interes să vedem ce va urma?

sursa: Littlstar, Gizmodo